• Deși directiva se adresează intermediarilor (obligativitatea raportării cade în primul rând în sarcina acestora) , adevărata țintă o reprezintă contribuabilii – beneficiari ai aranjamentelor în cauză;
  • Se rescrie parteneriatul dintre clientul contribuabil și intermediarul său fiscal ( relația dintre cele două părți continuă și după ”predarea” aranjamentului respectiv);
  • Vor crește costurile de conformare ( re-verificarea tranzacțiilor, prin alocarea unei echipe dedicate sau externalizarea procesului);
  • Noile informații vor duce la (re)încadrarea contribuabilului într-un profil de risc – consecințe în relația cu administrația fiscală, dar și în ce privește imaginea fiscală receptată de terți;
  • În perspectiva inspecției, se impune documentarea aranjamentelor raportate, dar și a celor care nu sunt raportate, în principal prin prisma substanței economice. Analizele de comparabilitate (benchmarking) un bun instrument de susținere a poziției fiscale în marja pieței;
  • DAC6 dă măsura costului de oportunitate pentru deciziile de planificare fiscală. Directiva este încă o ”invitație” de a renunța la acele aranjamente asupra cărora există care suspiciuni rezonabile că duc la evitarea (agresivă) a obligațiilor fiscale.
Back to Uncategorised