Când iese din bula sa, „papalitatea” bruxelleză își binecuvântează enoriașii cu directive care să paveze drumul spre Sfântul Graal al definitivării marelui proiect european. Un drum care – și așa plin de meandre – este complicat de intermediarii naționali, guvernele statelor membre, fiecare venind cu propria interpretare după ce citește ”urbi et orbi”.

Un exemplu edificator: DAC6 sau directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, ajunsă la a 6-a variantă, și care îngrozește spațiul fiscal european. Am vorbit despre DAC6 si în iunie anul trecut, încercând să avertizez asupra ”provocărilor” pe care le ridică transpunerea unui text care din start aruncă anatema asupra tuturor tranzacțiilor economice (trasfrontaliere și nu numai) identificate ca având un potențial efect de ordin fiscal.

Identificate de cine?, veți întreba. Să spunem așa: identificate de dumneavoastră, participanții la acea tranzacție, alături de consultanții dumneavoastră (unde e cazul). Bun, dar identificate în funcție de ce?, poate continua întrebarea pertinentă. Din păcate, răspunsul nu ar fi pe măsură – identificarea se face după o listă de caracteristici distinctive (”hallmarks”, în original) menționate în directivă de o manieră foarte generală, cu libertate pentru statele membre să le concretizeze cum vor ști/ vor vrea.

A trecut un an de la intrarea în vigoare a directivei (25 iunie 2018), suntem la o jumătate de an până la adoptarea obligatorie la nivel național (decembrie 2019) și la un an distanță până la prima raportare (august 2020) a tranzacțiilor identificate … retroactiv, începând cu data de 25 iunie 2018.

Romania este printre statele care au ales să împingă cât mai mult momentul luării unei decizii, ceea ce începe să fie un factor suplimentar de stres pentru companiile românești, fie ele cu investitori străini sau locali. Chiar dacă obligația de raportare a respectivelor aranjamente fiscale le revine intermediarilor – contabili, consultanți, avocați, bănci etc., – în final sunt vizați clienții lor. Sunt însă și situații în care obligația de raportare îi revine direct contribuabilului relevant.

Întrebările nu mai pot fi amânate, răspunsurile nici atât. O să facem și noi ca polonezii care au extins directiva, cerând ca să fie raportate pe lângă tranzacții transfrontaliere și tranzacții interne? Și fiindcă textul directivei cere ca sancțiunile pentru neraportarea tranzacțiilor sa fie ” eficace, proporționale și cu efect de descurajare”, guvernul de la Varșovia a produs o lista de amenzi de la sute de mii de euro până la peste două milioane de euro. De bine de rău, însă, au mai scos și un ghid de 100 de pagini, cu exemple și clarificări.

O abordare similară – cu extinderea directivei și la tranzacții interne – a ales și Germania, dar s-a arătat mult mai reținută la capitolul sancțiuni (25.000 de euro). Și, desigur, avem și aici un ghid. Sigur, un ghid este un gest elementar de curtoazie din partea unei administrații fiscale care primește munți de informații direct de la companii, multe informații date chiar pe tradiționalul principiu de-a sufla și-n iaurt, că nu se știe ….

Există CbCR (raportare pentru fiecare țară în parte), vine acum și DAC 6. Transparența aceasta aduce avantaje, desigur, dar și un cost imprevizibil – un stres urbi et orbi, adică pentru imensa majoritate a contribuabililor care își văd de treaba lor economică, ferindu-se cât pot de dispute fiscale.

În aceste condiții, voi spune ca de fiecare dată – pentru transpunerea în legislația internă (a DAC 6, de data aceasta) nu există decât o singură soluție viabilă: consultarea pas cu pas între guvern și mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeași lungime de undă cu guvernul: el este pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiției și, implicit, bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate privind modelul lui business si tranzacțiile efectuate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i așa?, se interpretează…

Azi-mâine trebuie transpusă și acestă directivă. O facem copy-paste sau de maniera ”mai catolici decât Papa”, cum s-a întâmplat cu ATAD-ul (directiva anti tax avoidance)? Contribuabili corecți din economia reală au nevoie de răspunsuri cât mai clare.

Sunt sigur că specialiștii din ministerul de finanțe știu care e miza transformării administrației pentru a fi cu adevărat partenerul contribuabilului. Chiar zilele trecute Președinția Română la Consiliul UE a mai avansat o formulă de compromis pentru ceea ce va fi marea revoluție fiscală europeană – baza comună de impozitare, ulterior consolidată – CC(C)TB. Este tot mai conturat ”compromisul” în jurul soluției franco-germane de anul trecut (Meseberg, iunie 2018) ca acestă bază europeană să se aplice tuturor plătitorilor de impozit pe profit ( poate doar cu ceva excepții).

Am vorbit de nenumărate ori de acestă CC(C)TB ca de o autostradă pe care vor fi puse să alerge împreună economiile mici cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, iar ultimul lucru pe care aceștia ar trebui sa îl audă e că în România administrația e … ostilă.

Suntem într-o realitatea europeană pe care nu prea putem s-o schimbăm noi, din partea noastră de ”orbi”! Dar cu atât mai mult avem datoria să schimbăm realitatea noastră românească!

 

Articol apărut pe hotnews.ro și contributors.ro, iunie 2019. Autor - Adrian Luca, TPS

Back to Articles